Mărturii ale experienței monahale - coperta necartonata, - Ediția a II-a

Preț normal
23,00 lei
Preț de vânzare
23,00 lei
Preț normal
Fără stoc
Preț per produs
per 
Cod 9786068562834

Anunță-mă când reapare în stoc!

Starețul Iosif era una dintre cele mai mari staturi duhovnicești a vremii noastre. Am rămas lângă el doisprezece ani, ucenicind la picioarele sale. Atât a mai trăit. M-a învrednicit Dumnezeu să-l slujesc pâna ultima sa suflare. și a fost vrednic de orice slujire pentru multele sale osteneli duhovnicești și pentru sfintele sale binecuvântări, pe care ni le-a lăsat ca o moștenire duhovnicească de mare preț. A fost într-adevăr un purtător de Dumnezeu, un desăvârșit comandant duhovnicesc, foarte experimentat în lupta împotriva patimilor și a demonilor. Nu era cu putință să fi venit lângă el un om, oricât de pătimaș ar fi fost, și să nu se fi vindecat. Era suficient numai să facă ascultare de el.
Starețul Iosif a fost fără știință de carte, după cultura lumească abia a terminat clasa a doua primară, însă a fost înțelept în cele dumnezeiești. A fost un teodidact. Universitatea pustiului l-a învățat cele de care mai ales avem nevoie: cele cerești.
Știm că din cuvintele Starețului se vor folosi monahii, precum și cei din lume care luptă lupta cea bună. Dacă se vor mai folosi și alții, aceasta numai Domnul o știe și să facă așa cum binevoiește bunătatea Sa. Oricum acestea nici nu se înțeleg ușor fără o cugetare bărbătească și nici nu se pot pune în lucrare fără multă nevoință și osteneală.
Arhim. Efrem, egumenul Sfintei Mănăstiri chinoviale a Cuviosului Filotheu din Sfântul Munte Athos