Ard malurile Nistrului

Sângele a început a curge, fierbinte şi roşu, peste pieptul lui pârlit de soare, peste cămaşă şi peste spicele aurii ale grâului care îi slujeau de aşternut. De pe paiele de aur ale grâului picăturile de sânge s-au scurs pe ţărâna înfierbântată. Boabele de pământ dogorât au cules, sorbind, fiecare picătură de sânge. Când au ajuns călăreţii criminali, Constantin Beccin zăcea cu ochii deschişi mult spre soare pe grâul înroşit de sânge mai mult mort decât viu.
Constantin Beccin nu mai vedea nimic. Nu mai simţea nimic. Gâtul îi era roşu parcă-l înfăşurase cu o basma. Şi soarele dogorea grozav de fierbinte, desupra câmpurilor nesfârşite ale Bugeacului.
Mireasma ogoarelor se înălţa cuvios spre văzduhurile limpezi şi curate, ca un fum nevăzut de tămâie. Atunci - dacă cineva ar fi privit mai de aproape ochii lui Constantin Beccin, care erau mult deschişi, şi dacă ar fi privit apoi Cerul, ar fi văzut că erau la fel de curaţi şi de albaştri: şi ochii lui Constantin Beccin şi Cerul!...